Punguța cu doi bani din Dacia

„Piu-piu, ga-ga, mac-mac” și alte astfel de sunete de orătănii se îmbină în atmosfera rece a dimineții de noiembrie în tîrgul de animale din Dacia. Se aud de toate și, mai ales, miros toate, dar nu se prea aud vînzătorii care să-și laude marfa. „Te ajut cu un papagal, domnu’? A, nu?”, întreba un domn din spatele unei tarabe cu trei cuști de păsări. 25 de lei cel mai ieftin papagal, dar avea și o cușcă cu specimene la 35 de lei. Văzînd cum posibilul client clatină din cap, se întoarce preocupat la discuția telefonică pe care o întrerupsese. „Vasile, cum a fost ieri la soacră-ta?”. În spatele său, peștișori cît degetul mic erau aruncați într-un acvariu lat cît taraba de către un domn pe la vreo 40 de ani, cu o șapcă a cărei cozoroc i-ar fi venit pînă pe vîrful nasului dacă nu s-ar fi oprit în ochelari. Întrebat de o domnișoară dacă în acvariul pe care tocmai îl umple va mai pune și alți pești, răspunde, privind-o fix, „nu”.

În partea opusă a pieței, adunate în vreo trei-patru țarcuri de metal, sînt găinile. Unele mai grase, altele mai slabe, cîteva abia mai au pene pe ele, „prejumulite”, cum îi spune un băiat fetei de lîngă el. La doi metri de țarcuri, într-o cușcă așezată lîngă o tarabă goală, se învîrt, cu pas greoi și apăsat, doi cocoși. „Eu vînd cocoșii că mi-e frică de ei”, zice doamna în vîrstă care-i deține. Un domn l-a cumpărat pe cel alb cu negru, care, i s-a părut lui, că„era mai țanțoș decît celălalt”, și l-a îndesat pe nerăsuflate într-o sacoșă albastră de rafie. Mai încolo, cinci rațe albe împărțeau o cușcă în timp ce încercau să se ferească de cojile de semințe pe care vînzătorul le tot arunca spre ele.

În fața clădirii „Administrației pieței” erau instalați trei bărbați trecuți de 40 de ani, cu semințe și cu scăunele pe trei picioare, de parcă ar fi fost la pescuit, nu la vîndut porumbeii din coliviile dinaintea lor. „Haide, bre, că răcim pînă te așteptăm”, strigă unul dintre ei către poarta, în dreptul căreia se oprise pentru a se odihni un individ cu două cuști metalice din care se iveau cîteva capete albe de porumbei ce parcă-și căutau, din ochi, amicii. Vizavi, dar pe diagonală, mai era un vînzător de papagali. „Ăsta roșu, cinci milioane, ăsta verde, mare, zece milioane”, îi spune el unei tinere care s-a îndepărtat repede după auzirea prețului.

Un bărbat bine făcut, cu barbă și păr scurt, făcea ture de piață cu geaca descheiată pînă la jumătate, de unde se ivea un cap alb de bichon ce privea cînd în dreapta, cînd în stînga, parcă întrebîndu-se cine va fi noul său proprietar. Tot făcînd ture de piață, însă în sens invers față de tipul cu bichonul, era și un tip mai slab, nebărbierit, care ducea în brațe un pui de maidanez cu lăbuțe groase, care se uita cu ochii mari, negri, la fiecare persoană ce-l lua în brațe. „Ia-l, băiatu’, că-i de rasă”, încerca tipul să convingă doi tineri care-i zîmbeau, în timp ce se grăbeau să părăsească piața.

Niciun „ham-ham” și niciun „miau-miau” nu se auzea în tîrg, doar ciripeala și cotcodăceala diferitelor păsări și, ocazional, cîte un rîset care se mai distingea peste murmurul obișnuit al unei aglomerații de oameni, dimineața, devreme.