„Retezat” sună mai bine în română

„OK, ești în grupa 1214A, zici că te cheamă Alex. Am nevoie doar de un opt pentru că la primul examen am luat doi și vreau să trec”, îmi spune cel pe care urmează să-l înlocuiesc și, cînd ajungem la etajul doi al Corpului B mă introduce colegei sale Irina, pe care o roagă să mă conducă spre o sală din aripa stîngă a clădirii.

La ușa amfiteatrului așteaptă o mulțime de studenți de la Facul­tatea de Geografie și Geologie să intre la examenul de engleză, unii cu hîrtiuțe mici pe ca­re le aranjează, apoi rearanjează și, apoi le ci­tesc, murmurînd ins­cripțiile de pe ele. „Ma ajuti, da?, Hai, rămîn da­toare”, spune Irina cuiva de la capatul celălalt al te­le­fonului, în timp ce-și face culoar prin­tre studenți.

După ce mi se dictează nu­mele complet și gru­pa din care Alex fa­ce parte, majoritatea celor care stau pe hol își aleg cîte un loc pe rîndurile din față și, din urma lor, o femeie în jur de 30 de ani se îndreaptă către catedră cu un set de foi în mînă. Apoi intră o doamnă mai în vîrstă și mai scun­dă, cu pă­rul scurt, creț, încărunțit care îi șop­­tește ceva celeilalte. „Ea e titulara de curs, cealaltă e doar asistenta” și dau din cap în semn de cons­tatare.

Ultimul zumzet

Examenul începe după ce asistenta ne împarte foile cu subiecte, care conțin ceva de tradus în en­gleză, un subiect de schimbare a tim­pului cîtorva verbe dintr-o fra­ză, și unul care ne cere să scriem un eseu despre vacanța favorită. Pentru primele 20 de minute, în liniștea întreținută de studenți se poate auzi orice strănut sau cînd cineva își drege glasul. În fața rîndurilor de bănci se află asistenta, care stă cu mîinile la spate și își plimbă privirea printre studenți. Din partea dreapta a unuia din rîndurile din față se aude, ca prin­tr-un radio vechi, „letter cu doi de «t», ai scris?”. După ce mă în­ghion­­tește ușor cu mîna și-mi face semn fără să se uite la mine, pe ciorna dintre mi­ne și Iri­na apare scrisă o ultimă întrebare: „Știi la su­biectul pa­tru?”.

Spre sfîrșitul examenului, cînd zumzăiturile se ridică în aer, o văd pe colega din dreapta mea scriind mesaje la telefon în timp ce se uită la foaia cu subiecte și, din cînd în cînd, ridicîndu-și subtil privirea către supraveghetori. După ce termină, pune mobilul în bancă și așteaptă răspunsul, care-i este li­vrat într-un minut. În liniște, studenta transcrie mesajele primite pe foaia de examen.

„Toate pixurile jos, nu mai scri­e nimeni, da?”, țipă suprave­ghe­to­rul tînăr cît poate de aproape de urechea unui student. Din păcate pentru acesta, e și el unul dintre cei mulți pe căruia inspirația-i venise chiar la sfîrșitul examenului.

Andrei COȘAN