Rit de demult pe muzică nouă

Predasem cheia numerotată, îmi recuperasem haina cu zîmbetul bla­zat al garderobierului și senzația stra­nie de déjà vu tot nu dispăruse. „Abia ora două noaptea” pentru pi­cioa­rele energice ce tocau ringul de dans din Club Skye și „deja tîr­ziu” pentru cei cîțiva somnoroși printre care mă amestecasem la ie­și­re. „Da’ gata distracția?” se mira nelămurit sau doar zeflemist bodyguardul către cuplurile și singura­ticii ce părăseau adăpostul întuneri­cului din club. Ce nu știa el era că aș­teptasem o oră zorii amînați ai pe­tre­cerii, iar cei rămași abia se în­căl­ziseră cu prima țigară aprinsă.

„Revelionul rusesc” începuse ca o ieșire într-o cafenea, cu muzică, ce-i drept, mai hotărîtă în volum. Cînd m-am mutat din bar în clubul propriu-zis mă așteptam să înainteze buluc de petrecăreți înspre sce­na luminată stereotipic de jocurile de culori ale reflectoarelor. Însă ca­napelele s-au ocupat mult după ora deschiderii, cînd pe ring dansau, de­loc timid, trei studente pornite pe același soi de distracție de care m-am amuzat și în ajun de 1 ianuarie. At­mo­sfera era însă departe de încingeri antrenante. Muzica se răzgîia ca un copil năzuros între beat-uri de moment și hit-uri ale anilor ’90, re­cuperate din genunea demodării și reînviate cu un bass sacadat și două domnișoare urcate pe cuburi. Catifeaua stacojie care abia le aco­perea trupurile mă făcea să cred că în astfel de detalii mărunte avea să se măsoare spiritul „rusesc” al pe­tre­cerii.

„Și totuși nu mai vin mol­do­ve­nii să-și sărbătorească anul nou?”, mă întreabă amuzat Lucian, pierdut sub lumini basarabene ca și mine. Numai bună a fost striga­rea, căci mesele rezervate au în­ce­put să se-nconjoare de cheflii, iar cei mai dezghețați migrau spre rin­gul de dans, făcînd opriri stăngace pe lînga doi brazi împodobiți, măr­tu­risire a unui Crăciun prelungit, și el, pe stil vechi.

Muzica începuse să vorbească ru­sește, mișcările tinerelor basa­ra­ben­ce se condimentau vădit și de la pupitrul DJ-ului răsuna cîte-un „Davai, davai, davai”, chemări la dans ce activau parcă vocile en­tu­zi­aștilor moldoveni. Ora de vîrf s-a inventariat de două ori pe monitoare, iar pentru mine experiența revelio­nului deja se triplase pe 2012. Pri­vind pe toate nivelele și separeurile clubului, vedeam îm­pră­ști­in­du-se artificii ce ardeau agitat, apropiindu-se periculos de de­ge­te­le celor înflăcărați de emoție și de efectul paharelor goale de pe me­se. Flama bețigașelor s-a retras în ca­den­ța ha­lucinantă a luminilor strobosco­pi­ce sub care aglomerația de dan­sa­tori pornea pași de dans popu­lar pe ritmurile unui 50 Cent ba­sa­ra­bean.

Din paharul de Apple Martini luat pe bon de consumație, îmi ră­mă­sese, de ceva timp, o felie de lime. Am abandonat-o cînd se făcuse „de­ja tîrziu”, deși era „abia ora două noaptea”. Revelionul nu mai era ru­sesc, mișcările deveniseră și mai vo­luptoase, șampania era de mult stin­să cu vodcă, iar anul nou începuse de­ja de două ori, în limbi diferite, dar cu aceeași rețetă.

Anca TOMA