Terorism de tabloid: Cine este LuciaT?

E gri cu albastru. Are personalitate și conținut memorabil. Adică, blogul e gri cu albastru. Nu fusese intenționat, dar se dedicau culturii, în special celei a cărților, acelea terminate, cărora nu le scrie recenzii în sensul clasic, ci, mai mult, opinii, concluzii, nedumeriri și alte cele. Se cheamă „Terorism de cititoare” și are un motto laconic – „Cărți și tutun”. Autoarea își spune LuciaT sau Terorista, după cum o cunosc bloggerii cu gust pentru paginile tipărite cu cerneală pe hîrtie.

Cărțile despre care a scris timp de trei ani pe blog și felul în care a scris despre ele au făcut-o fără să vrea o autoritate în domeniu. Pentru că era un personaj anonim, despre care prea puțini știau mai multe decît ce menționa ea fugar. Pentru că nu avea afinități editoriale, pentru că putea fi oricine, pentru că nu spunea niciodată „îmi place” sau „nu-mi place” fără comentarii care să frizeze profesionalismul și experiența. În trei ani, Terorista și terorismul de cititoare au devenit miză jurnalistică. S-a pus recompensă pe buletinul LucieiT și ea n-a mai scris . Păcat. În fond, cine era alter ego-ul? O femeie trecută de 35 de ani, bucureșteancă, desprinsă de lumea cercurilor literare, cu o pisică adorabilă și care „citește de plăcere, de curiozitate, ca să se educe, ca sa se distreze, ca să știe pe ce lume este sau fără nici un motiv, pur și simplu, pentru că dacă nu citește nimic i se pare că pierde timpul degeaba”. Masca pictată în pixeli A început să scrie asigurînd orice posibil cititor că, înainte de toate, nu va scrie despre restaurante, pentru că nu-i place să-i fie deranjată liniștea la masă. Săpunul ideal pentru ea are miros de scorțișoară, e portocaliu intens, are în el cuișoare și poate fi găsit la un butic din Carrefour. Mi-a mulțumit simpatic cînd i-am trimis „Find yourself a rainbow” de la Slade, pentru că „n-ascultase de ani de zile și o surprinsese că încă îi place la nebunie”. Mai ascultă și Springsteen și Leonard Cohen și își urăște vecinii. E oripilată de modă (deși i s-a părut lizibil „chick-lit”-ul Sophiei Kinsella), consideră „horror” lucrurile ca rujul și tocurile și își consideră pantofii „foarte frumoși pentru că n-au toc, au talpa comodă, dispozitive de închidere realmente funcționale și încap foarte bine în ei șosete călduroase – plus culori simpatice ca negru, negru și negru”. Bunicul ei i-a stîrnit pasiunea pentru Gogol și Coșbuc (volum pe care îl mai păstrează încă), nu a gustat-o deloc pe Anna Gavalda, textele „detabuizante” ale lui Brumaru sînt „soft”, Cărtărescu i-a căștigat pe drept respectul și este fericita posesoare a 17 volume ale lui Kurt Vonnegut. A pornit curiozități insațiabile pentru că a educat cititori și i-a trimis subliminal și inconșient în librării. A stîrnit pasiuni pentru cărți faine. Cine e de fapt LuciaT? Cui îi pasă?

Alexandra PANAETE