Urna cu două tăișuri

Mi-am făcut datoria față de țară. Nu a avut legatură cu faptul că magazinul alimentar era în drum și nu mai aveam pîine, ci a fost un gest îndelung cugetat. Săgețile agățate-n copaci mi-au arătat drumul spre secția de votare din căminul C6 din Copou. „Hîrtia cu albastru în stînga, cea cu negru în dreapta, și președintele-n mijloc”, se auzea ritmic.

Coada destul de lungă și canapelele pline din holul de cămin m-au mirat, însă odată intrată în horă, nu am putut decît să sper că nimeni nu mă va călca pe picioare. „Aici trebuie să completați, domnișoară”, îmi spune portarul între două vîrste.

Cele doua hîrtii, menite să garanteze un singur vot pe scrutin, au trezit revolta unei domnișoare grăbite din spatele meu. Vestea că se votează pentru două lucruri deodată a depășit-o complet și a capitulat. Mai bine; așa nu a apucat să vadă că, de fapt ar fi primit trei buletine de vot și atunci ar fi fost și mai greu pentru ea.

Un vis o dată la cinci ani

Mă încadrez la coadă, lîngă un băț înfipt în podea, ce susținea un webcam pentru a asigura transparenta situației, și așteptam să fiu strigată. Pe lîngă explicații, portarul își cerea din cînd în cînd scuze pentru lipsa de spațiu, ca o gazdă la a cărei petrecere au venit mai mulți invitați decît se aștepta. „E prima oară cînd organizăm alegeri aici. E greu și pentru noi”, zice desfăcîndu-și brațele a părere de rău.

„Da’ de ce nu ați votat la dvs. acasă?”, este întrebată doamna mai în vîrsta din fața mea. Răspunde stînjenită – „pînă acasă trebuia să schimb două autobuze și aveam nevoie de șase lei. Nu îi am… dar am vrut să votez”. Niște umeri ridicați, două priviri pierdute printre organizatori și trei buletine înmînate.
Propriul nume m-a trezit din reverie. Într-o mînă iau ștampila și viitorul patriei, iar în cealaltă buletinele de vot și mă îndrept spre una din cabinele improvizate, din pînza albastră. La ieșire, am nimerit urnele din carton prinse cu mult scotch fără să-mi precizeze nimeni că „în mijloc e președintele” și m-am mutat către o altă coadă. Trebuia să îmi recuperez (cartea de) indentitatea.

Știind că mai durează, îmi plimb privirea plictisită prin împrejurimi și văd urna transparentă din mijloc, de-abia pe o zecime plină, și-mi zic în gînd că majoritatea studenților nu s-a trezit încă din beția de sîmbătă noaptea. Ei o să hotărască viitorul altă dată.

Gianina PETRUCĂ