Ctitor pentru patru biserici si-un bordel

De-o vreme, se zvoneste ca printre manastirile rasfirate pe dealurile Neamtului e pe cale sa rasara si un bordel. Cind au auzit, taranii din comuna Alexandru cel Bun au stiut ca asta sigur trebuie sa fie o nazbitie de-a primarului lor. Au aflat de la televizor, n-au fost intrebati, insa prefera sa nu zica nimic. Alunga ca pe-un gind negru zvonul ca Diavolul s-ar capatui la ei in comuna. Fruntile lor incretite de spaime, miinile lor tremurinde, asprite de munca si ochii clari, mai sinceri decit i-ar lasa teama sa vorbeasca, arata spre Dumnezeu. Li-e frica. Si de El, si de primarul cel bogat si puternic. N-au nevoie ei de locuri de pierzanie. Vor doar sa-si traiasca ultimele ceasuri dupa legea inimii lor.

Cu o voce stinsa, dar inecata de furie, domnul Vasile nu ma priveste in ochi cind imi vorbeste: „Femeia n-a fost facuta sa fie exploatata! A fost facuta sa aiba copii, sa aiba o statura in societate!”. Il intrebasem de bordel. Isi gheboseaza si mai tare corpul mic si osos, a retragere. L-a rusinat intrebarea mea si acum miinile ii tremura nervos. Totusi, vrea sa fie politicos cu mine, insa sprincenele i se string spre mijlocul fruntii si izbucneste: „Noi sintem o tara cu traditie religioasa, nu se cuvine sa fie la noi astfel de lucruri!” si apoi isi coboara din nou privirea in pamint.

Femeia n-a fost facuta sa fie exploatata!

Femeia lui a trecut strada pe partea cealalta cind a auzit despre ce-i vorba, zicindu-mi cu mustrare de peste umar: „Nu-i lucru bun, doamna, domnisoara. Nu-i bun asa ceva! Si-atit!”. De linga mine, barbatu-su o aproba. Despre bordel nu mai vrea sa-mi vorbeasca. Orice l-as mai intreba da din cap repetind ca „nu-i bun”, ca sint lucruri prea rusinoase pentru a fi rostite. Atit. Soptit, imi mai da de inteles ca actualul primar nu prea face lucruri bune pentru sat, mai mult a facut cel dinainte. Scoate din sacosa o carticica de o suta de pagini, din foi lucioase „Lumea noastra, incotro?” si mi-o ofera cadou. Indepartindu-ma, continua sa ma priveasca – el cu tristete, nevasta-sa, ca pe-o piaza rea. Eu ramasesem in mijlocul drumului, citind despre cum ne paste Apocalipsa.

Intrebuintarea „operatoarelor ecologice”

Pentru primarul Ion Rotaru, apocalipsa de care se tem taranii e moft. „Domnisoara, oamenii n-au mentalitati, asta-i o prostie inventata!”, ride el, degajat si superior. Zice c-a vorbit cu oamenii din sat si cei mai multi vor. Sint babele care fac nazuri, ca le fura barbatii, da „si barbatii, oricit de mosnegi ar fi, tot vor, corpul isi cere drepturile lui. Chiar si handicapat daca esti, corpul tot cere, nu tine el cont ca nu te poti misca. Femeile, unele, chiar mi-au zis ca le pare rau ca-s prea batrine si nu mai pot, ca altfel ar fi vrut si ele. Unele s-au plins de discriminare, ca „De ce sa fie numai pentru barbati?” Sa vedeti cind au venit aici Chippendales, cu doua saptamini inainte s-au epuizat biletele – nevoia e nevoie!”.

De ce sa fie numai pentru barbati?

Orice imi spune, condimenteaza cu bancuri si aventuri din viata lui de crai. „Eu am avut peste 150 de femei, intotdeauna am avut succes la femei, am frecventat cele mai celebre bordeluri din toata lumea! Frumos, legala nu-i nici o rusine”. Cit despre fetele care ar trebui sa se-ofere barbatilor contra-cost, pe acestea le numeste, incintat de gaselnita, „operatoare ecologice”. „Operatoare, in zona ca te scapa de toate grijile, ecologice in sensul ca nu lasa mizerie, o sa lucreze curat”, si-si freaca palmele, multumit parca de explicatie. Chipul lui de peste cinzeci de ani nu e brazdat de nici o cuta. Piele alba si intinsa, miini ingrijite, degete terminate aproape brusc de unghii negre. La mina stinga, ceas auriu.

„Asta ne mai trebuia!”

In Alexandru cel Bun pietrisul se ridica in nori de praf la trecerea pe drum a fiecarei masini. E pustiu, de parca lumea s-ar fi ascuns in case, indaratul unor taine numai de ei stiute. Comuna e rupta in doua – pe deal, in sus, se inalta case cochete si tantose, in vale, dincolo de calea ferata, case taranesti fara culoare si fara stralucire. Linga dispeceratul de Politie, un tinar cu privirea oachesa si buzele crapate sta de vorba cu un taran cu palarie tuguiata si pantalonii bagati in cizme. Suspiciosi, ma privesc amindoi de la distanta, intrebindu-ma, din priviri, ce caut pe-acolo. Cind zic de bordel, tinarului ii stralucesc ochii a curiozitate. Cel mai in virsta insa imi spune cu ura pe chip si curaj in glas „In loc sa faca o cantina sa manince batrinii, se tin de prostii. Acum fac bordel, asta ne mai trebuia! Nimanui de-aici nu-i trebuie asa ceva!”. Mosneagul s-a aprins si furia sa ii mai potoleste junelui dogoarea din cautatura. Tace citeva secunde si arata spre o cladire din caramizi in constructie „Acolo cred ca o sa-l faca!”.

Capra primarului si varza bisericii

De fapt, „acolo se construieste un minimarket”, se amuza primarul de nebunia oamenilor. El isi aminteste de femeile frumoase de la bordelul din Toplice, Cehia, cum numai acolo a vazut si de cum a vizitat el toata lumea, mai putin Asia si Rusia. Bordelul va fi construit undeva, intre Piatra Neamt si Alexandru cel Bun,  ferit de privirile trecatorilor. „Aici e un sat mic, te vede toata lumea, nu se poate”, chicoteste Ion Rotaru, lasindu-se pe spatarul fotoliului sau de primar. De construit nu poate sa il construiasca el, ca n-are cum. Dorinta lui e veche, iar acum, de cind a vazut dezbaterea la televizor si propunerea lui Prigoana, zice ca o sa se dea legea „Nu anul asta, ca e an electoral, dar la anul sigur da”. Scoate din sertar legea de la 1897 cu privire la functionarea caselor de toleranta. Un astfel de model sustine si el. Daca e posibil? Desigur. Ar fi si foarte bine.

Sa te duci, iti rezolvi problema, fara sa te alegi cu mai stiu eu ce.

„De ce sa nu facem totul frumos, legal?”. A vorbit si cu medici ginecologi, sint o gramada de boli care se transmit, nu ar fi mai bine sa fie femeile controlate? „Sa te duci, iti rezolvi problema, fara sa te alegi cu mai stiu eu ce”, afirma sigur pe el primarul. A mai spus asta si la televizor, in fata camerelor. Biserica? „Ce are capra cu varza? Chiar eu am ctitorit patru biserici de aici. Am dat bani, ce are a face?” Ca pe un secret despre care nu poate da detalii, imi spune ca in sat functioneaza trei bordeluri ilegale si, in plus, au existat in comuna o serie de acte de violente si violuri.

Seful de post al Politiei se recomanda militareste: Scripcaru Constantin. Despre violuri zice cu certitudine ca „n-au existat pe raza comunei”, insa ideea de bordel ii suride. El s-ar duce, dar zice ca n-are cum sa se faca. „Eu fac numai ce-i legal. Daca legea nu zice, n-are el ce sa faca. Vrea sa-si faca si el reclama. Asta cu bordelu’ nu e noua, a mai scos-o si cind era la Piatra primar” si-mi cauta complice privirea. De bordeluri ilegale care-ar functiona nu are nici o dovada, merge vorba, dar „n-a fost nici un flagrant”. „Sa stiti insa ca primarul a facut si lucruri bune, uitati, a pus termopane aici, la posta”. Satul e tot pustiu.

Femeile Rotarului

Soarele a izbucnit pe cer, alungind vintul rece, taios, insa nu reuseste sa scoata oamenii din case. La crisma e gol. Doar un barbat cu ochii de un albastru intens si nas mare, borcanat  ma urmareste cu privirea. N-a auzit de bordel, dar „Cum sa fie lucru bun? Ce sa caute bordel la noi?”. In strada, un calugar de la Manastirea Bistrita, cara spre posta un bidon cu apa. Nici el n-a auzit nimic de bordel, iar vestea il lasa cu privirea atintita spre mine. Ce parere are? Ce intrebare e asta?! Ma priveste mustrator, ca dupa un mare pacat spus la spovedanie: „Nu ne asteapta lucruri bune!”, si se pierde printre case, fara a mai privi in urma.

O sa aduca altele, tinere, frumoase, tot pentru ei, ca n-avem noi bani de alea

Pe ulita prafuita, de dincolo de calea ferata, se aude doar fosnetul pasarilor care au iesit in afara curtii. Linga vila primarului, despartit printr-un gard de beton, un bordei saracacios. In fata lui, un taran cu fata rumena, arsa de soare grebleaza niste talas din fata casei. E vecin cu primarul de cind se stie. „Eu i-am facut casa asta, iar el ce-a facut?! A ridicat gardul asta!” Ii e frica de primar si de telefonul din mina mea, nu cumva sa fie ceva de filmat. „El e bogat, e puternic! Femeia mea e oloaga, am destule necazuri, nu pot sa vorbesc cu mata despre asta. Nu vrea nimeni, a fost discutie in sat. Numai dinsul vrea lucrul asta si am spus: femeile l-au votat, femeile o sa-l dea jos”. E imbracat cu un halat larg, patat si incaltat in cizme de cauciuc. Desi ghebosat, incearca sa stea drept cind se uita in zare dupa masina primarului. De dupa geam, acesta ii arunca o privire de atentionare si taranul isi inghite injuratura. „Mie daca imi trebuie o femeie, o vreau curata, nu vreau una la care a fost tot satul! In plus, ce, o sa aduca el femei pentru noi? De ale noastre? Nu, o sa aduca altele, tinere, frumoase, tot pentru ei, ca n-avem noi bani de alea”. Il las inversunat, dind cu grebla in acelasi loc, din ce in ce mai apasat.

***

„Am tot ce mi-as putea dori: am copii, am o afacere, femeile ma iubesc. E prima si ultima viata, n-o sa mai traiesti alta, de ce sa n-o traiesc din plin? Pacat la Dumnezeu e sa nu traiesti dupa pofta inimii”, ride strident si lipsit de spaime „bogatul” Rotaru. Fricile oamenilor sint abia soptite, tainuite printre cutele fetei arse de soare si nu-si cauta alinarea. Vecinul primarului stie prea bine ca ceva o sa se intimple: „Este aici, la manastirea din Viisoara un calugar batrin, bolnav. Se roaga sa moara inainte sa vina toate astea”.

Laura PAULET