Distanță cusută în cașmir

Surorile Luca sînt asemenea unor păsări de noapte, care la ora trei di­mineața își urmează propriul ritual: în timp ce Roxana, cea mai mare, își actualizează blogul propriu cu haine personalizate de vînzare, Dia­na vorbește cu mama sa pe Skype, căutînd remediul pentru o măsea du­re­roa­să. „Noi ne vedem zilnic cu părinții noștri, doar că asta se întîmplă pe Internet”, spune Roxana rîzînd în timp ce își amintește că de acolo, din Italia, mama sa este un utilizator mai vrednic decît un adolescent cînd vine vorba despre rețelele de socializare prin intermediul cărora află vești despre fiicele sale.

Deși tatăl lor este plecat în străinătate de cînd Roxana avea doar șase ani, aceasta spune că s-a obișnuit fără o prezență masculină în casă, că a învățat să se descurce singură aproape în orice situație și că a acceptat chiar și plecarea mamei sale în urmă cu doi ani. „Cred că asta mă ajută foarte mult pentru că, de exemplu, acum aș putea să mă mut și în Bu­cu­rești și în Roma fără probleme. Asta am văzut de mică în familie”, adaugă Roxana în timp ce îi răspunde la telefon surorii sale. „Ea e mai mică și mai răsfățată, nu e atît de descurcăreață, sună pentru orice ne­lă­murire”, explică repede aceasta. Deși a lipsit prezența fizică, Roxana recunoaște că faptul că tatăl său este un sprijin de nădejde cînd vine vorba despre orice fel de ajutor pe care îl poate trimite de la 2.000 de ki­lo­metri depărtare. „Aveam nevoie de 100 de euro ca să îmi pot cumpăra ustensilele necesare pentru unghii cu gel și mi-a trimis chiar mai mult. Știa că îmi doresc un palton”, spune fata blondă cu o urmă de mîndrie.

Afacere pentru bani de cheltuială

Însă chiar dacă nu îi are alături pe cei doi părinți, Roxana spune că im­portant este ceea ce a moștenit de la ei: spiritul întreprinzător și do­rin­ța de a avea propria afacere. Iar asta exersează zi de zi, pentru că este stu­dentă în anul al II-lea la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, specializarea Marketing. De fapt, începutul afacerii există, sub forma unui blog cu haine personalizate și modificate de ea pe care le vinde și le promovează pe Internet. „Am început încă din liceu cînd mi-am dat seama că eu și sora mea avem prea multe haine și am putea să le vindem. Acum, de cînd sînt în Iași, cumpăr haine second-hand pe care le modific și le vînd”, explică în timp ce îmi arată poza unui pu­lo­ver pe care sînt puse pietricele la baza gîtului. Își amintește că mai lucrează la o bluză pe care vrea să scrie cu litere cusute „Paris”, arătîndu-mi pe o țigară care ține locul literei P cît de migăloasă ar fi operațiunea pentru fiecare literă în parte.

Ori de cîte ori este supărată sau obosită, Roxana coase și modifică haine și își imaginează că are propriul atelier de creație care să fie ju­mă­ta­te cafenea și jumătate croitorie. Locul unde fetele să poată primi sfa­turi despre cum să se îmbrace în funcție de forma corpului sau doar să schim­be cîteva vorbe „ca între fete”. „Chiar astăzi a venit o fată să cumpere ceva și i-am spus să probeze mai multe variante, i-am dat chiar și tocuri să vadă cum îi stă mai bine și a plecat chiar mulțumită”, spune adă­u­gînd că încearcă să fie cît mai prietenoasă, fără să dea impresia că este fal­să. Unul dintre regretele sale pe care nu îl poate însă ascunde este faptul că cea mai recentă poză cu întreaga familie este de cînd avea părul scurt. Adică din adolescență.