Doamna şi vagabonzii

La marginea Iaşului, în comuna Tomeşti padocul de cîini comuniari adăpostește peste 800 de patrupede. Lunar, sînt adoptaţi aproximativ 100 de cîini, iar 60 dintre ei își găsesc o casă peste hotare. Blănoşii din Tomeşti au ajuns în Italia, Anglia, Germania, Suedia, Belgia. Adăpostul ar avea nevoie de voluntari însă puțini sînt cei care merg să se joace cu animalele. Cu toate că se face curăţenie zilnic, bolile care fac victime printre animale nu lipsesc din padoc, iar cei care pierd lupta cu viaţa sînt puii abia aduşi. Simona este unul din voluntarii care, în ultimii doi ani, merge zilnic la căţeii de acolo. Îi ştie aproape pe toţi după nume, iar ei la rîndul lor o recunosc încă de cînd intră cu maşina pe strada îngustă.

„Da Alex! Sînt în maşină! Acum, merg spre adăpost. Da, am fost ieri şi am luat 700 de conserve cu hrană. Ştiu că sînt puţine! Ce sa facem…”, spune Simona la telefon în timp ce îşi căută cheile de la maşină în buzunar. Nu are mai mult de 50 de ani, părul îi e tăiat scurt şi culoarea mov pe care-o are te duce cu gîndul la personajele bune din desenele animate care salvează lumea de monştri. De cinci ani face voluntariat la padocul din Tomeşti însă în ultimii doi a mers acolo chiar în fiecare zi. „E trist că oamenii nu înţeleg ce responsabilităţi au atunci cînd adoptă un căţel. Azi îl adoptă şi în cîteva zile îl aduc înapoi la adăpost – asta în cazurile bune. Alţii îi lasă pe stradă”, explică în timp virează uşor încearcînd să ocoloească cu grijă gropile din asfaltul de la marginea Iaşului.

Mama lui Blue

Simona a avut şi ea un cîine despre care spune c-a fost sufletul ei. Blue era un husky cu ochi albaştri care, spune Simona, a făcut-o să înţeleagă şi să iubească lumea animalelor și, acum doi ani, a murit. Deşi ţine la necuvîntătoare nespus de mult ea nu a mai putut adopta un căţel după ce Blue s-a prăpădit. Voluntariat face în timpul liber pentru că în viaţa de zi cu zi Simona este administrator la o editură şi tipografie. Încearcă să mobilizeze şi alţi voluntari însă oamenii sînt reticenţi cînd aud de cîinii vagabonzi şi nu prea vin să ajute. „Cei mai mulţi au fost 18, anul trecut, la deszapezit. Mi s-a umplut inima atunci” spune în timp ce apasă uşor maneta de semnalizare.

Virează spre stînga, iar în faţă, cinci căţei stau tolăniţi pe asfalt la soare. Ea lasă geamul jos şi îi strigă. La auzul vocii ei cîinii se ridică şi încep să dea voios din cozi. „Nu azi mami, nu am timp azi să ne jucăm” le spune din maşina care merge usor pe strada îngustă ce duce spre adăpost.

Steluţa, Rexona şi Păcuriţa

În jurul ei s-au strîns patru cîini, iar ceilalţi cinci vin în fugă în timp ce ea îi strigă. Toţi aşteaptă să fie mîngîiaţi. „Ea e Steluţa”, spune rîzînd în timp ce cel mai mare patruped dintre toţi se ridică în două labe şi încearcă să o „pupe” pe obraz. Cu blana scurtă, maro şi uşor aspră Steluţa pare cea mai alintată. După ce o salută, Steluţa începe să alerge în jurul Simonei şi să latre. Pare că îi anunţă pe ceilalţi chiriaşi ai padocului că personajul bun a venit.

Din exterior, padocul pare un loc în care nu ai vrea să intri. Cîinii din interior latră, iar cei care nu sînt înauntru te pot speria pentru că stau în grupuri mari, strînși laolaltă. Porţile sînt din fier, iar gardul din plasă metalică. Pe ele stă prins dintr-un capăt în altul un banner mare cu niște căței care par că zîmbesc pe o pajiște. Simona deschide poarta, Steluţa intră prima şi fuge lătrînd spre capătul adăpostului. Înăutru alţi cîini vin spre cea care începe să îi strige pe nume: „Ce faci Rexona? Păcuriţa, vino încoace! El este un moşneag, are 15 ani” explică în timp ce arată spre un blănos mic, cu urechi clăpăuge, care stă şi se uită de sub o bancă.

Vedetă internaţională

Aproximativ 800 de cîini adăposteşte padocul din Tomeşti, iar lunar se adoptă în jur de 100. Cei mai căutaţi sînt cîinii mici şi zulufaţi, iar din cauza asta în adăpost locuiesc patrupede care așteaptă un stăpîn încă de cînd s-a deschis padocul. „Într-o zi pot veni şi cinci-şase cîini, iar în altele trei. Sînt zile şi zile”, spune unul din medicii vererinari ai adăpostului. Chiar dacă numărul de adopţii este destul de mare, numărul noilor veniţi este aproximativ același cu al celor care pleacă. Toţi cîinii aduşi la padoc sînt vaccinaţi şi sterilizaţi. La padoc se fac şi adopţii internaţionale. Cîinii sînt fotografiaţi, filmaţi şi puşi pe diferite site-uri de adopţii din Anglia, Germania, Suedia, Belgia sau Italia. Cei interesaţi să îi adopte iau legătura cu administraţia padocului care le trimite informaţii despre căţel (temperament, talie, trecut, stare de sănătate), iar prin această metodă aproximativ 60 de cîini din padoc pleacă lunar la noii lor stăpîni din străinătate. „Cîinele acesta a jucat şi într-un scurt metraj”, arată Simona spre o fotografie cu o corcitură de Ciobănesc german. Pe pereţii din biroul administratorului stau agăţate colaje în care apar poze cu patrupedele înainte şi după adopţie.

Ca să adopţi un cîine din adăpost ai nevoie de buletin şi de zece minute. Legea adopţiilor nu este bine definită în România, astfel oricine poate adopta, însă nu oricine poate trata cîinele ca pe un membru al familiei. „Se întîmplă ca la o scară de bloc să fie cîte un cîine, iar un vecin sună la hinghieri să îl ia. După ce este luat, la cîteva zile, alt vecin simte lipsa cîinelui pe care îl hrănea, vine la noi şi îl adoptă. Dar cea mai mare problemă este că tot la scara blocului îl lasă” spune Simona în timp ce iese afară să vadă ce fac cîini din boxe.

Nu toate poveștile sînt însă la fel de triste. Acum cîţiva ani la padoc a mers o femeie dornică să adopte un cîine însă sufletul de care s-a ataşat era prea speriat şi nu se apropia de ea. O perioadă de timp s-a întors zilnic la aceeaşi oră la padoc cu bunătăți pentru cîini şi cu multă răbdare. După o lună de zile, căţelul a prins încredere în ea şi abia atunci a putut să îl ia acasă. De atunci, în fiecare an, pe aceeaşi dată, cei de la padoc merg în vizită la căţel şi la acea femeie pentru a sărbători reuşita lor.

La Tomeşti nu sînt numai cîini maidanezi. În ultima perioadă vin din ce în ce mai mulţi oameni care îşi abandonează cîinii de rasă pentru că pleacă în altă ţară. Acum cîţiva ani un Ciobănesc de Berna a fost lăsat la padoc cu tot cu factură. Familia cîinelui se muta în străinătate şi nu aveau posibilitatea de a-l lua şi pe el. A fost adoptat de o familie din altă ţară, iar periodic cei de la padoc primesc poze şi filmuleţe cu el. Unii stăpîni de animale cred că padocul este un fel de hotel pentru căţei. Ei îşi lasă cîinii la adăpost şi speră ca aceştia să nu fie adoptaţi pentru ca ei să se poată întoarce în cîţiva ani şi să îi recupereze, dar în majoritatea cazurilor patrupedele sînt adoptate.

Jigodia şi parvivoza

Ca să poţi avea grijă de un cîine nu ai nevoie doar de iubire, trebuie să investeşti timp şi bani pentru ca animalul să fie sănătos. Blănoşii de la padoc nu sînt toţi norocoşi, iar din cauza această unii din ei au boli grave. „Cel de acolo a avut jigodie, de asta pare că suspină mereu. I-a rămas un fel de tic din cauza bolii”, spune Simona în timp ce se uită la un cîine care stă întins la soare lîngă o boxă. În adăpost jigodia şi parvoviroza sînt bolile cele mai frecvente. Puii de cîine abia aduşi nu rezistă bolilor cu toate că li se fac vaccinuri. După primul vaccin speranţa de viaţă este de foarte mică, abia după a treia doză de vaccin sînt şanse 90% de supravieţuire. „Ca să scăpăm de focar ar trebui să dăm foc padocului, acesta este adevărul”, explică femeia. Cîinii se confruntă şi cu boli mai grave, precum cancerul.

Pentru a le mai alina din suferinţă voluntarii îşi rup din timpul lor şi vin la padoc pentru a petrece puţină vreme cu ei. O fată îmbrăcată cu o vestă gri şi pantaloni de sport vine spre poarta padocului înconjurată de mai mulţi cîini care aleargă fericiţi. Este unul din puţinii voluntari care vin şi scot cîinii la plimare. Lîngă ea apare un blănos de talie medie, alb cu pete negre care are deasupra piciorului stîng o pată roşie. Acolo a avut o tumoare pe care au reuşit să o îndepărteze medicii verinari, însă cîinele se recuperează destul de greu. Merge încet şi stă la distanţă de ceilalţi.

Cîinii lăsaţi liberi sînt cei aduşi de la adăpostul din Miroslava. Acolo au avut boxe mai mari, iar aici nu s-au putut adapta în cele de 16 mp. În boxe stau cîte patru cîini, fiecare cu cuşca lui. În spatele padocului sînt cîţiva baloţi de paie şi nişte saltele, semn că au început pregătirile pentru iarnă.

Steluţa apare iar lîngă Simona şi se uită cînd la ea cînd la maşina care stă parcată. „Azi stau un pic mai mult, am de rezolvat cu o adopţie. Mai pleacă un englez” spune zîmbind Simona în timp ce face paşi spre padoc cu privirea spre Steluţa şi voluntara care plimba căţeii. Nu este uşor să fii voluntar sau să lucrezi la padoc. Ei încearcă să îşi împartă atenţia către fiecare chiriaş al padocului însă fiind foarte puţini acest lucru nu le reuşeşte mereu. Lucrul de care au nevoie cîinii de la Tomeşti este o casă şi o familie, iar ei la rîndul lor pot oferi momente de bucurie.