Maică, eu unde pun ștampila?

Pe principiul familie mare, remuneraţie mică, anul acesta am intrat membru de comisie la o secţie de votare din județul Botoșani, anume la Rediu. Sîmbătă seara am fost chemați cu toții la primăria din Răuseni, de unde după, urma să luăm buletinele de vot sigilate în saci de rafie și să plecăm spre secțiile de vot.
La întîlnirea de la primărie, fericire mare. Revederi, glume și rîsete. După ce toata lumea s-a pupat cu toată lumea, mai ceva ca într-o duminică la biserică, dupa ce se strîng călduros mîinile și se află care și ce partid reprezintă, luăm în primire echipamentul: ștampilele şi hîrțoagele. Ajunşi la secţie în două mașini de împrumut, una a primarului și alta a polițistului însărcinat să păzească secția, ne apucăm de treabă. Pregătește sigiliile pentru geamuri (hîrtii A4 tăiate pe loc în fîșii) repară urnele, curăță-le, lipește coli albe pe ele și sigilează-le și asigură-te că router-ul funcționează.

Nu avem cu ce lipi sigiliile și nici bandă adezivă pentru foile cu săgețile spre sectie sau cele care avertizează că fotografierea în cabine e interzisă. Noroc de președinta comisiei că e învățătoare la școala în care e secția de votare, asa că facem rost de lipici.

După ce ne asigurăm că totul e în regulă ne punem pe aşteptat. Abia la ora 20 putem sigila sala şi e abia 18.00. La 19 realizăm că nu am sigilat soba. “Să nu vină Moș Crăciun”, glumeşte unul din membrii. Aflu că de fapt e pentru a nu ascunde buletine în sobă. În sfîrşit sigilăm sala şi ne pornim spre casă.

Din Rai în secţia de votare

La 6 punct ne întîlnim cu toţii din nou la secţie. Desigilăm şi sigilăm din nou urnele, să nu fi votat cineva noaptea şi începem să numărăm şi să ştampilăm buletinele. Sînt puse cîte o sută într-o pungă, aşa că ar trebui să fie uşor. “Aici sînt 98”, anunţă un membru. Șefa comisiei se îngălbeneşte.

Ia alt membru pachetul şi iar la numărat. 103 se aude de de data asta. Culoarea preşedintei se schimbă iar. Iau eu de data asta pachetul şi toată lumea se uită la mine cu sufletul la gură. 100 în capăt şi lumea răsuflă uşurată. Problema acum e că mai avem încă 5 pachete şi e aproape ora 7.

Pe rînd, bătrîni şi bătrînele tot ies din biserică şi vin la vot. Fac cîte o cruce mare înainte să intre în cabină şi, după 5 minute de gîndire, ies tremurînd. “Mătușă, aici intră buletinul pentru primar”, dar ele, cu voturile făcute sul, încearcă să le bage în aceeaşi urnă. Acum învaţă-le pe fiecare în parte cum se bagă buletinele. “Maică, dar eu unde pun ştampila”, mă strigă o bătrînică dînd perdeaua. “Vină și-mi arată maică, că eu nu vad”. De acum muncă de convingere că nu avem voie să le spunem nimic. “Ei mamă, dar atuncea eu cum fac?”. Noroc că vine o vecină si amîndouă în cabină (este permis accesul unui însoțitor) reuseşc să voteze.

Acelaşi lucru se întîmplă pînă se termină slujba de la biserică şi popa iese şi pune lacăt pe uşă. Treptat, fluxul de oameni se mai domoleşte, iar după ora 14.30 puţini mai calcă pragul secţiei. De acum ne putem gîndi sa mai mîncăm şi noi cîte ceva.Planul de acasă nu se potrivește însă cu cel din tîrg. Pînă să apucăm să ne desfacem pacheţele mai intră cîte o persoană, aşa că înghițim pe nemestecate şi ne facem treaba.

De acum vin din ce în ce mai puţini oameni. Căldura de afară încă îi ţine în casă. Cei care au mai fost şi în anii trecuţi mă liniştesc însă că urmează să mai vină un val, înainte şi după ce se dau drumul vitelor din cireadă. Exact înainte să se închidă secţiile de votare.