Tatuaj pe-un braț fără părinte

Soarele încălzește șoseaua amorțită în dreptul Moineștiului. În spatele copacilor înfloriți, în casa ștearsă de sărăcie, de-un verde îmbătrînit, stau strînse două suflete neștiute, într-un oraș în care toată lumea cunoaște pe toată lumea. Alături, în odăi clădite din chirpici, ușile închid după ele o mînă de amintiri frumoase.

Daniel stă pe banca din curte și ține alături, mîndru, trei – patru cărți. Marea lui pasiune este literatura, dar de cînd s-a înscris la Școala Postliceală „Carol Davila”, numărul cărților de medicină a crescut și i-au acoperit, încet, istoria și beletristica. Nu și-a găsit un loc de muncă stabil după ce-a terminat liceul, iar în stră­inătate nu poate și nu vrea să plece fiindcă nu vrea să își lase tatăl văduv și singur.

„Dacă l-aș pierde și pe tata, aș înnebuni complet”, îmi spune în vreme ce în ochii albaștri i se citește, picurată încet, teama de singurătate. N-ai timp, însă, să-i prinzi vreun gest, vreo figură. Ca să nu-l ghicești, își freacă fața cu palmele. Atunci îi zărești tatuajul în formă de scorpion de pe antebraț. „Este de pe vremea «rebeliunii» mele. După ce a murit mama, am intrat în clanul «Scorpionilor». Pe atunci se ocupau de cămătărie și bătăi. Nu știu, dar probabil umblau și cu droguri.” A renunțat la clan după ce și-a dat seama că profitau de el, naivul și îl foloseau drept țap ispășitor. El pătimea pentru greșelile tuturor.

Cu privirea uitată

Mama a murit cînd el era în clasa a X-a. A pierdut-o fiindcă s-a dezechilibrat și a căzut cu capul de scările casei pe care tocmai o construia. O cădere de calciu. „În viața mea nu am văzut un om care să vorbească atît de mult cu ochii” povestește în timp ce ai lui sînt țintuiți într-o veche privire a mamei pe care a văzut-o murind. Și care a rămas, pentru tata, singura femeie din viața lui, aruncîndu-l într-o lungă, abătută privire în gol. Și-a uitat copilul o vreme, deși era singurul lucru care-i mai rămăsese. „Am fost de capul meu. M-am refugiat în cărți. Am suferit enorm cînd a trebuit să îmi vînd cărțile pentru că nu aveam bani nici de mîncare.” Pensia mică a tatălui reușește, totuși, să îi întrețină pe amîndoi. Casa de chirpici e locul în care mama încă mai trăiește, iar pe cea pe care o ridicau n-au mai terminat-o.

Daniel și-a cumpărat un telefon ca să țină mai ușor legătura cu colegii și ca să afle ce se întîmplă la școală. A uitat însă o aplicație deschisă și, avînd Internet la abo­nament, a primit o factură de 8000 lei.

Știe că încet, încet, banii pe care îi mai primește de la bătrînele bolnave pe care le tratează în timpul practicii și rugăciunile lor îl vor ajuta să treacă peste momentele grele. Vîntul răscolește petalele florilor albe, iar privirea tînărului se înalță, a speranță, parcă dincolo de cer, pînă la mama.