Tinerețea din prispa casei

Ștefănel abia atinge podeaua cu piciorușele. Își ridică de îndată mîinile în sus. Vrea să fie luat în brațe, de par­că s-ar fi fript la tălpi. Ionela, mătușa lui, îl trage re­pede și-l pune pe genun­chii ei, în­ce­pînd să-l legene. E atentă cu el și-i poar­tă de grijă ca o mamă. Nu nu­mai lui, ci și celorlalți șapte frați ai ei. „Mama a murit în urmă cu cinci ani, de ciroză, iar tata, în urmă cu doi ani, avea probleme cu plămînii”, așa-și în­cepe Io­ne­la povestea. De atunci, vrînd, nevrînd a trebuit să devină ma­mă și tată pentru frații ei mai mici, nu­mai să nu fie luați într-un centru de pla­sament.

În satul Todirel au mai rămas doar șapte din cei 15 frați. Ionela este cea mai ma­­re dintre fete. „Mi-a fost foarte greu. Făceam o oră pînă la liceu, iar cînd mă întorceam, trebuia să le fac de mîncare și curățenie”, continuă tînăra. Cînd i-a mu­rit tatăl, era deja în ultima clasă de liceu, trebuia să învețe pentru bacalaureat și de atunci, a trebuit să devină părintele unei întregi familii.

N-apucau să se trezeasă păsările din curte, iar de la cinci dimineața tînăra se trezea ca să facă ordine în casă. La șapte totul trebuia să fie gata, avea de prins primul microbuz de dimineață pentru a ajunge la timp în Iași, la ore. Grijile unei case și le punea în rucsac, alături de cărți. Cînd ajungea înapoi a­ca­să le scotea de acolo,împreună cu te­mele pe care le-avea de făcut. După a­miaza devenea din nou capul familiei.

Sacrificii mari pentru cei mici

„Ne-am descurcat mai greu la în­ceput, eram singuri părăsiți”. În timp ce-mi povestește, se întrezărește un zîm­­­bet, mic, chinuit de greutățile prin care a trecut pînă acum. Recunoaște că cei mici îi spun mamă. Pentru ei a re­nunțat să meargă la facultate. Una din fete este acum în clasa a VI-a și cu ea își petrece o bună parte din zi. O ajută la teme. Băieților le spu­ne ce și cum să facă prin casă, ca să mai scape de ei, iar banii vin de la frații mai mari care au rămas în sat. Se o­cu­pă cu „munca la pădure”, dar „e greu în zi­le­le de astăzi pentru toți”.

Viitorul se îngustează

Tinerețea și-a lăsat-o în Iași, î­na­in­te de a se bucura de ea. „Vreau să mă an­gajez și eu în oraș ca să cîștig niște bani”. Nu vrea să-și lase familia singu­ră, mai ales pe frații care-s mai mici decît ea. Îi strînge pumnii lui Ștefănel în mîinile ei mai mari, de parc-ar vrea să-l protejeze de greutăți. Copilul se uită la ea și îi zîmbește. Pentru o clipă, Ionela nu mai era mama nimănui.

George GURESCU