Un Paște petrecut pe plajele Barcelonei

Dacă unii aleg să își petreacă Paștele alături de familie, ciocnind ouă și rupînd din cozonacul cu nucă și stafide, eu m-am aventurat să îl petrec sub soarele spaniol, pe plaja Barceloneta. Mi-am luat în pripă un bilet spre Barcelona, capitala Catalunyei, care a fost desemnată de National Geographic drept cel mai bun oraș cu plaja din lume și am servit un cocktail cu gheață pe malul Mării Mediterane. Am ochit din prima cele mai atractive puncte turistice, m-am plimbat printre rămășițele fostului castrum roman (o bază militară romană), centrat pe dealul Mons Traber, am înconjurat străzile aglomerate ale orașului modern cu bulevardele sale deschise și intersecțiile decupate simetric în formă de semicerc, am făcut cunoștință cu creațiile arhitectului spaniol Antoni Gaudí și am admirat renumita biserică Sagrada Família, care se află în construcție de mai mult de un secol.

Dimineața încă ploua, iar de la bal­con venea o adiere rece care ne-a șoptit să ne îmbrăcăm mai gros, pen­tru că prima zi în Barcelona pro­mi­tea să fie una friguroasă. Eu și prietena mea, înarmate cu cîte o um­brelă, am ieșit pe ușa grea din me­tal și sticlă a hostelului Rooms­4Rent în căutarea unui local, unde am pu­tea lua micul dejun în stil spaniol. Rătăcind pentru a treia oară, timp de cîteva ore petrecute în capitala Catalunyei, am fost atrase de un mi­ros îmbătător de cafea, zeci de pră­jituri, croissante și alte produse de panificație din vitrina unei ca­fe­ne­le. Încă din prima zi am reușit să ne rătăcim de două ori, o dată în a­e­ro­­portul enorm cu două terminale a­fla­te unul față de altul la cîțiva kilo­metri, ghinionul nostru fiind ca avi­oanele noastre să aterizeze în lo­curi diferite, și a doua oară în centrul o­rașului, în căutarea hostelului cu mi­­ca noastră cameră pictată în nu­an­țe de roșu și portocaliu. Iar acum, do­rind să ajungem în fața bisericii Sa­grada Família, ne-am încumetat să o facem pentru a treia oară conse­cutiv.

În drum spre biserica ce înfățișează fru­musețea orașului spaniol, am fă­­­cut cîteva sute de poze, fie cu balcoanele schițate într-un stil ro­man­tic cu sculpturi șlefuite în piatră, or­namente împletite din fier și ghi­vece cu flori, fie cu alte cîteva zeci de obiective turistice pe care le-am gă­sit întîmplător călcînd pe urmele turiștilor

După ce am servit cafeaua pre­sărată cu cacao și îndulcită cu do­uă pachețele de zahăr brun, am constatat că în Barcelona engleza se nu­mără pe degete și se vorbește în pa­tru, cînd fiecare prieten sau om de alături culege din firmiturile liceului cîteva traduceri. Oamenii s-au a­deverit a fi foarte prietenoși, iar în cazul în care nu vorbeau o engleză fluentă, o amestecau cu ceva spa­ni­olă și catalană, de unde eu des­lu­șeam limba germanică, iar Naomi, pri­etena cu care am călătorit, spa­ni­ola.

La fiecare colț de bloc decupat din­tr-un cerc, vedeam cîte un ma­gazin de suveniruri – magneți la un euro, mai ieftini, în comparație cu al­te țări ale Europei, un magazin mul­ticolor cu fructe și legume, unde „spe­cialitatea” de bază erau căp­șu­nile și o vitrină cu rochii de seară în­tr-un decor cu nuanțe pastelate. În drum spre biserica ce înfățișează fru­musețea orașului spaniol, am fă­­­cut cîteva sute de poze, fie cu balcoanele schițate într-un stil ro­man­tic cu sculpturi șlefuite în piatră, or­namente împletite din fier și ghi­vece cu flori, fie cu alte cîteva zeci de obiective turistice pe care le-am gă­sit întîmplător călcînd pe urmele turiștilor.

Decupaj din avangardă

Unul dintre cele mai mari și ce­le mai elegante bulevarde este Pas­seig de Gràcia, unde se înalță două clă­­diri ale lui Antoni Gaudí, un re­numit arhitect de origine spaniolă – Ca­sa Milà (La Pedrera) și Casa Bat­lló. Situate aproape una de alta, cele do­uă au un concept și un design pro­priu, dar ambele mizează pe li­nii cur­be. Casa Batlló are o formă sche­­letică cu ferestre ovale, rotunde sau dreptunghiulare neregulate, pe ca­re alunecă niște pietre sculptate. Construcția are foarte puține linii drepte, iar fațada este decorată cu un mozaic multicolor realizat din plăci de ceramică spartă. Fiecare geam es­te înconjurat de cîte o mască cu ochii și nasul decupat, iar acoperișul ar­cu­it seamănă cu spatele unui dra­gon sau dinozaur.

Am observat de la cîteva blo­curi distanță „turnurile” bisericii reali­zate de Antoni Gaudí, iar sutele de glasuri ale turiștilor și localnicilor, ciripiturile pe limba lor, ne-au ajutat să ajungem în fața construcției. Obiectivul camerei de fotografiat ne-a ajutat să percepem frumu­se­țea Sagradei Família, care, încă din 1882, se află în construcție. Aceas­ta ne-a servit drept un binoclu care a conturat inscripțiile și sculpturile de pe fațada bisericii. „Turnurile”, cum le-am denumit eu, erau de fapt macaralele ce atîrnau deasupra e­di­­ficiului și erau împînzite de mun­citori. În fața Sagrada Família, o fe­tiță de vreo patru ani, alerga după un balon mare de săpun. Un băr­bat pletos cu barbă și bentiță neagră cio­plea cîte un dragon colorat de săpun și chema turiștii să facă poze cu el, condiția de bază fiind să prindă în cadru și edificiul religios. Acesta își strîngea bănuții într-o pălărie tipic spaniolă, de culoare neagră, cro­șe­tată cu ață roșie.

În fața bisericii Sagrada Famí­lia am cunoscut două fete, una blon­dă cu părul scurt, rasă într-o parte și alta brunetă, care ne ofereau „cea mai tare distracție pentru tineri pe care o putem găsi în Barcelona” și a­nume o excursie prin cluburile o­rașului. „La doar 45 de euro puteți intra în calitate de VIP în cele mai fițoase discoteci, puteți servi 4 sho­turi moca, iar pe lîngă acestea tran­sportul este inclus în preț, un a­uto­buz care va porni din centrul ora­șu­lui și care va staționa timp de o o­ră în fața cîtorva cluburi”, îmi e­x­pli­că plină de energie și cu zîmbetul pe buze bruneta, iar cea de-a doua ți­ne să adauge că cel mai „Wow” lo­cal este clubul Opium. După ce ne-am uitat una la alta, eu și Naomi am ajuns la concluzia că „45 de eu­ro” e foar­te mult pentru o asemenea dis­tracție și că vom avea nevoie de a­cești bani pentru cumpărături.

Dragonul din săpun

Pe zi ce trecea, soarele picta în fi­ecare punct turistic din Barcelona cel puțin cîte un artist, fie acesta un muzician, o trupă, un actor sau un iubitor de baloane de săpun. Lîngă port am întîlnit un tînăr blond, ca­re cînta la un instrument care arăta izbitor de tare cu carapacea unei broaște țestoase. Muzica lui a adu­nat cîteva zeci de perechi de ochi ca­re, de obicei, îl ascultau prin pris­ma camerei de la telefon. Tot aco­lo, traversînd strada spre Les Ram­bles, ce constă într-o serie de bulevarde care pleacă din centrul orașului spre frontul de apă și care îmbrățișează sute de oameni pînă noaptea tîrziu, florării, artiști de stradă deghizați în sculpturi de piatră, aluminiu sau bronz, cafenele și restaurante, am vă­zut-o pe Marilyn Monroe care flutura în rochița sa albă și ademenea turiștii într-o casă de moravuri ușoare.

Clădirile Barcelonei sînt colorate în culori pixelate.

Un tînăr spaniol ne cerea insistent să-i dăm camera să ne facă po­ze cu un monstru cu gheare mari cît aripile sale. Vorbea o engleză per­fec­tă pentru că a locuit cîțiva ani în A­u­stralia, țara cangurilor, și a întîlnit pentru prima dată niște mol­do­ven­ce. Știa unde se află micul noastru „ținut” și care, spre surprinderea noas­tră, cunoștea cîteva cuvinte în limba română. Nu am înțeles care era motivul pentru care a intrat în discuție cu noi, fie pentru că în vi­ziunea lui eram foarte frumoase și semănam ca două surori, fie era un hoț de buzunare care de data aceas­ta ochise camera mea de foto­gra­fiat. El a dispărut din fața noastră la fel de repede cum a apărut, iar no­uă nu ne-a rămas nimic mai mult de­cît să ne verificăm buzunarele. Bar­celona e cunoscută pentru iubi­torii de a împrumuta bani și obiec­te de preț de la turiști, de aceea mulți dintre cei veniți în vacanță sau în vizită își ascund bunurile sub tricouri.

După o zi lungă și o cină pe ma­lul mării, suflate din toate părțile de vîntul puternic ce scălda plaja cu va­luri mari, ne-am făcut cumpă­ră­tu­ri­le în piața alimentară La Boqueria. De acolo ne-am luat fructe și le­gu­me proaspete și ne-am delectat cu cîte un pahar plin vîrf cu fructe exoti­ce.

Fotbalul de pe dealul Montjuic

Ne-am rezervat weekend-ul pen­tru a vizita Palau Güell, Parc Gü­ell, Muzeul Național de Artă al Ca­taloniei, un palat magnific transpus din desenele animate Disney ce se află deasupra mai multor fîntîni, și cetatea de pe Montjuic, care o­fer­ă o vedere unică asupra portului din Barcelona. Urcînd dealul Mont­juic, am văzut nu doar palatul și ce­ta­tea, ci și Stadionul Olimpic unde au a­vut loc Jocurile Olimpice de vară din 1992 și am vizitat casa celei de-a do­ua echipe de fotbal a Barcelonei-Es­panyol. În parcul Güell am întîlnit un grup de turiști chinezi, care au în­ceput să danseze lîngă un muzicant ce interpreta o piesă la saxofon. Tot acolo, o trupă își vindea CD-u­ri­le în timp ce interpreta live con­ți­nu­tul acestuia.

Am sărbătorit Paștele pe malul mării, pe plaja Barceloneta, alături de două prietene – una dintre acestea, Mihaela, studiază jurnalismul într-o universitate din Lleida. În acea zi, în loc să ne spălăm fețele cu un ou alb, unul roșu și bănuți, ne-am înmuiat picioarele în apa sărată a mării.
Ne-am adus aminte de co­zonacul mamei, de vinul bunicilor și de ciocnitul ouălelor, dar am pre­ferat să mîncăm somon cu legume, cartofi cu carne sau legume cu piept de pui la grătar. Sub briza mării și bronzîndu-ne la soare, am desenat o hartă imaginară a traseului ce l-am urmat în Barcelona și am pun­ctat următoarea destinație: cas­te­lul Seu Vella din orașul Lleida.