Viața unui om mare, o joacă de copil

Nu-și mai aduc aminte nimic din adolescență. Nu pentru că a fost demult, ci pentru că nu au avut-o. Unii au stat lîngă părinții sau bunicii lor încă din copilărie, atunci cînd rupeau din orele de joacă, că să meargă la farmacie să cumpere medicamente. Ba s-au și angajat prin fel de fel de locuri, ca să aibă cu ce lua de-ale gurii. Care nu s-au descurcat aici, au ales să plece în străinătate, să muncească pe șantiere. Din economiile de acolo, trimit în fiecare lună bani acasă, pentru mama care nu mai poate lucra la grădină și pentru tata care abia se mai poate da jos din pat. Să-și poată lua ce le poftește inima și să nu le spună nici un vecin că sînt singuri pe lume. Pentru aceștia, copiii au devenit, treptat, părinți ai fraților și bătrînilor.