Votul basarabenilor, o „ruletă rusească”

Cu tot frigul de afară, duminica aceasta Sîngereiul este aglomerat ca niciodată, iar oamenii vin să rezolve exercițiul cel mai complicat al țării noastre, unii cu tema învățată de acasă, alții cu va­rianta șoptită, iar ceilalți pe princi­piul „russian roulette”. Cei mai tineri vin să facă ceea ce au învățat cu cîțiva ani în urmă la școa­lă, iar adulții vin îmbrăcați frumos, în straie de sărbătoare pentru că, spun ei, „îmi fac datoria de ce­ță­țean al Republicii Moldova”.

Prin orășel sînt multe mașini, toți șoferii se grăbesc, dar cel mai complicat e să încerce să evite gău­ri­le de pe șosea, în unele dintre ele dacă dai cu roata sigur zăbovești jumătate de zi. Pe panourile publicitare Usatîi își mai susține crezul „puterea în adevăr” deși „Pa­tria” a fost exclusă de vreo patru zile din cursa electorală, iar protagonistul și-a onorat drep­tul de vot în Mos­co­va. „Băi, Ioane, da’ cum ai băgat foaia ceea așa mare în urnă, eu am împăturit-o în patru și tot nu încape, cui i-o trebuit atîțea nebuni..”, vorbeau doi băr­bați trecuți de vîrsta pen­sio­nă­rii, în timp ce-și strîngeau oche­la­rii în băsmăluță și buletinele în buzunarul cojocului negru. Un alt bărbat, care locuiește prin vecină­ta­tea școlii, astăzi observator, spu­ne că de dimineață venea din cînd în cînd cîte unul, iar la ora 11.00 e îmbulzeală mare fiindcă „toți vin, care de la biserică, care de la piață, ăștia tineri acum s-o trezit din somn, dar bine că vine lumea”.

Fără sprijin la tăiat lemne

Vorbind între ei, se pronunță fiecare prin „votu-i secret”, iar oa­me­nii nu mai vorbesc prea mult des­pre candidați pentru că fiecare are povestea lui acasă care depinde de un partid sau altul. „Măi Gheor­ghe, mie nu-mi trebuie nimic acum, vreau doar să-mi vină băieții acasă, cît o lucrat în Rusia am și uitat cum e să-ți ajute cineva la tăiat lem­ne pentru iarnă, de acum îs bă­trîn”. Celălalt bărbat, cu părul alb și cu mustățile galbene de fum, se uită cu coada ochiului și spune răstit, uitîndu-se ca nu cumva să se fi rărit coada. „Dum­ne­zeu știe ce-o fi, eu vreau să fie pa­ce!”. Bătrîne sprijinindu-se în băț și îmbrobodite cu basmale noi, moșnegi, femei cu copii în brațe, toți așteaptă să iasă cît mai repede cu ștampila pe buletin „acuș îi sea­ră, dar noi nici focul nu l-am aprins”.

Aceeași aglomerare e și la celelalte secții de votare, iar unul dintre motivele îmbulzelii este că a căzut serverul, iar membriii co­mi­siei trebuiau să înregistreze vo­tan­ții pe foi. La Liceul Teoretic Olimp, re­cent renovat și modernizat, totul e supravegheat și urmărit ca să mear­gă bine. Nu degeaba, pentru două poze cu oamenii de la coadă am fost înregistrată ca per­soa­nă ce a intrat în secție și care a făcut fotografii fără permisiune. Amenințată cu poliția, mi s-a luat telefonul și mi-au șters pozele. „Cine ți-a dat voie să faci poze fără înștiințarea mea? Este interzis!”, mi-a reproșat indignată președinta comisiei electorale, directoarea liceului, în timp ce-mi completa datele din buletin pe lista „neagră”. La celelate școli, atmosfera e în același ton. Tinerii care veneau la vot nu rezistau prea mult. „Pentru prima dată vin să votez, dar nu-s nebun să stau la rîndul acesta, o să vin mai diseară, acum mai am treabă prin oraș, că votul sper să nu mi-l fure nimeni”, a spus Alexandru, absolvent de liceu în anul acesta. În forfota ale­gerilor, unii oa­me­nii se simt im­por­tanți, par a fi mîndri că au pu­tut veni la vot. „Vin eu singur să-mi aleg partidul, nu las pe nimeni”, iar alții plictisiți și amă­rîți că-i așteap­tă tovarășii la bar, zic că „mai bine era înainte, cînd unul putea să voteze pentru jumătate de mahala”.